„Se poate locui in Casa scarilor, se poate citi, poti spiona vecinii de vizavi, trage cu urechea. Aici ai parte de mici revelatii si infiorari, filme, distractie si tristete. Scris cu inteligenta si umor – si inca ceva: o detasare caustica se simte pe tot parcursul lecturii – volumul are toate atuurile sa devina unul de referinta.“ – V. Leac

„Corina Bernic scrie o «poezie de speriat copilul din tine» (un copil al Epocii de Aur, desigur). Lucrurile se complica atunci cand acesta se strecoara, ca un ilegalist, prin cotloanele de pe casa scarii pe care o bantuie si, pe nepusa masa, se napusteste si te sperie la randul lui, de ti se face parul maciuca.“ – Constantin Acosmei

„Corina Bernic isi pastreaza, in ciuda numeroaselor responsabilitati, alura de pus­toaica nonsalanta, de zvarluga pe cat de ingenua, pe atat de afurisita. Am numit-o candva «Gavroche», cu simpatie, cucerit de vioiciunea, inteligenta si – n-o sa va vina sa credeti! – gravitatea si seriozitatea sa.

Nu stiam ca scrie versuri. De fapt, nici nu scrie versuri, stihuri, poezii s.a.m.d., ea scrie «poezele», cum si le botezase mai demult. Autoironica, precum ii este firea, se distanteaza de confesiunea directa, respinge patetismul, se abtine de la efuziunile sentimentale. Volumul ei propune, aparent in joaca, un remember al copilariei comuniste, cu soimii, ciresarii, pistruiatii, mieuneii si balaneii ei. Joaca pastreaza inocenta, dar refuza naivitatea. Copilul si adolescentul au invatat sa destructureze miturile entertainmentului «educativ» si «multilateral dezvoltat», incep sa distinga realitatea cenusie din jur, privesc cu sarcasm «revolutia continua» propagata de la tribune, pe care o asociaza, ricanand, dinamicii bufe a desenelor animate. «Poezelele» rimeaza astfel cu vacuitatea unei lumi, fiind mai convingatoare, mai tusante si mai adecvate – ca expresie stilistica a candorii inselate – decat o filipica explicita. «Poezeaua» reabiliteaza, in felul acesta, poezia interzisa. Chiar si acum, dupa douazeci de ani.“ – O. Nimigean