Klappentext:
Europa im Jahr 566: Königin Brunichild führt einen erbitterten Kampf mit ihrer Schwägerin Fredegunde. Seit Jahren tobt nun schon die Fehde zwischen den beiden Königinnen um Gebietsansprüche, Macht und Ansehen. Brunichild jedoch hat Wittiges, einen jungen Landadligen, als Verbündeten und treuen Vasallen an ihrer Seite. Er hat sein Herz in der ersten Stunde an die Königin verloren, doch müssen sie ihre unstandsgemäße Beziehung verbergen… Wie weit wird er in seiner Liebe für sie gehen? Ein lebendiger historischer Roman aus einer Zeit, um die sich bis heute viele Geheimnisse ranken.

 

 

Autoreninfo von Amazon:

 

Eva Maaser, geboren 1948 in Reken (Westfalen), studierte Germanistik, Pädagogik, Theologie und Kunstgeschichte in Münster. Bisher veröffentlichte sie die erfolgreichen historischen Romane »Der Moorkönig«, »Die Astronomin«, »Der Paradiesgarten«, und zuletzt »Die Fehde der Königinnen«, sowie mehrere Krimis und Kinderbücher.

 

Inhalt:
Im königlichen Pferdestall von Toledo begegnet Wittiges zum ersten Mal der Prinzessin Brunichild von Toledo, der späteren Ehefrau des Frankenkönigs Sigibert. Er verliebt sich in sie und folgt ihr als Stallmeister, gegen ihren Willen, ins Frankenreich. Doch bevor es soweit kommt macht er noch in Toledo Bekanntschaft mit den beiden Franken Falko und Ingomar, die ihn immer wieder in Schwierigkeiten bringen. Außerdem schließt er Freundschaft mit dem jungen Hofmusiker Alexander, der sich Wittiges auf der Reise in Sigiberts Frankenreich anschließt. Als Brunichild auf der Reise in ihre neue Heimat Wittiges entdeckt, schickt sie ihn mit einer Botschaft an ihren Vater zurück nach Toledo, in der Hoffnung, dass er dort bleibt. Aber kehrt zurück und Brunichild zwingt ihn ihre schwangere Magd Aletha zu heiraten. Im Frankenreich angekommen wird schnell deutlich, dass es Konflikte zwischen den vier Frankenkönigen um Gebiete gibt und Wittiges und seine Freunde werden in diese Konflikte mit reingezogen. Wie wird sich Wittiges verhalten? Und was wird aus seiner Liebe zu Brunichild?

 

Meinung:
Vorweg “Die Fehde der Königinnen” ist ein sehr lebendig geschriebener Roman mit viel Detailreichtum. Eva Maaser zeichnet ihre Protagonisten sehr genau. Die beiden Hauptprotagonisten Wittiges und Brunichild mit all ihren Stärken und Schwächen. Aber bei nicht allen Figuren bleibt sie diesem Schema treu, so werden viele nur als gut oder schlecht dargestellt. Man erkennt auch die gute Recherche zu diesem Thema, sei es in der Beschreibung der Reise von Brunichild zu Sigibert oder in dem Verhalten der herrschenden Klasse zu ihren Untertanen und Bediensteten. Gerade aufgrund der langen Reise und auch den schwierigen Namen hätte ich eine Landkarte mit dem Reiseweg von Brunichild und den vier Gebieten der Frankenkönige sowie eine Personentafel als Anhang positiv gefunden. Wie auch schon meine Vorredner angesprochen finde ich Titel und Klappentext irreführend. Die Fehde kommt lediglich am Rande vor und von einer Fehde der Königinnen kann man auf keinen Fall sprechen, eher als einen langandauernden Bruderzwist. Auch ist der Schwerpunkt in diesem Buch eindeutig anders gewählt, wobei ich da sagen muss, dass der gewählte Schwerpunkt von Eva Maaser mir sehr gut gefällt. Insgesamt betrachtet ist “Die Fehde der Königinnen” ein lebendig geschriebener historischer Roman, der mich in eine vergangene Zeit geführt und gut unterhalten hat.

 

Buchinfo:
Eva Maaser: Die Fehde der Königinnen
Taschenbuch 477 Seiten
Piper 2009
ISBN: 978-3492253444

Preis: 9,99 €

Spre deosebire de multe alte lucruri pe care le-am citit și despre care m-am documentat abia după ce am născut, despre Aletha Solter și teoria ei legată de plînsul bebelușului citisem înainte de naștere. Așa, cîteva articole sporadice, nu vreo carte anume. Poate că asta ar fi meritat s-o citesc în întregime înainte, dar mă rog, nu simt c-aș fi pierdut vreun start foarte important, a fost bine și acum.

Bănuiesc că Aletha e faimoasă, așa cum attachment parentingul e faimos, în sensul că mamele de acum știu cu ce se ocupă teoria și au citit măcar un pic despre, dacă nu cumva au și pus în aplicare cîteva lucruri, așa că n-o să spun nimic nou, dar o să punctez totuși cîteva idei mai importante ale autoarei.

Plînsul nu e văzut ca un lucru negativ. Spre deosebire de mulți alți specialiști care îți arată ce și cum să faci (eventual în cîți pași) ca să-l oprești pe bebeluș din plîns, teoria Alethei Solter e că trebuie să-l lași să plîngă. Nu neconsolat în camera lui în timp ce tu-ți vezi de alte treburi, ci ținîndu-l în brațe, oferindu-i toată atenția și asigurîndu-l permanent de dragostea ta. Ce motive de plîns ar avea un bebeluș, odată ce e spălat, schimbat, hrănit, nu are febră, nu s-a lovit etc.? Conform A.S. bebelușul (la fel ca adulții, de altfel) are nevoie să se elibereze de tensiune și stres, pe care le acumulează încă dinainte de a se naște, în timpul nașterii, mai ales dacă este una dificilă (traumatizantă) pentru el, și pe tot parcursul vieții lui de pînă atunci.

Ideea asta sună bine în teorie, doar că, un pic exasperant pentru mine, e repetată la nesfîrșit, indiferent de ce alte subiecte atinge autoarea. Somnul? Dacă nu adoarme nicicum, e clar, bebelușul trebuie să plîngă. Are conflicte cu un alt copilaș? În cele din urmă o tură sănătoasă de plîns va rezolva și această problemă. Crizele de furie se rezolvă și ele tot prin plîns șamd. OK, recunosc că exagerez puțin, adevărul e că îi dau dreptate, privind prin prisma adultului. Să aduni tensiune și stres, fără a te elibera de ele, nu e sănătos, așa că nu văd cum ar putea fi pentru un bebe, chiar dacă avem impresia că universul lui e mult mai restrîns și motivele de stres mai puține.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit, e modul în care Aletha Solter discută comportamentul de control, care e legat, normal, de plîns. Și anume, în loc să-i permitem bebelușului să se descarce prin plîns atunci cînd există tensiune, tentația noastră ca părinți e să-l oprim, avînd ideea/speranța că se liniștește. Așa că îi oferim o jucărie, suzeta, sînul, o bombonică. Care s-ar putea să funcționeze, chiar pe termen lung. Doar că esența problemei e departe de a fi rezolvată, creîndu-se în plus acest comportament de control: de fiecare dată cînd e supărat sau plînge bebelușul va vrea să sugă sau va vrea suzeta sau ne va cere ceva, lucruri care vor avea în viitor repercusiuni asupra lui, supraponderalitate din cauza suptului ca metodă de control, probleme cu dentiția din cauza suzetei etc.

Cartea nu e desigur, numai despre plîns, Solter atinge și alte subiecte, mai mult sau mai puțin specifice attachement parentingului: nașterea și atașamentul care se creează între bebeluș și mamă, stimularea intelectuală, recompense și pedepse, siguranța și somnul bebelușului.

Dacă nu încerci să o iei ca pe o filozofie de viață, cartea are niște idei foarte bune și sfaturi utile.

While not my favorite of the series it is still good and the narration was well done

Reread by audio book.....narrator did a good job