1. Black Creek Crossing – John Saul
      Thirteen-year-old Angel Sullivan has been on the outside looking in, enduring the taunts of cruel schoolmates and the angry abuse of a bitter father. Then Angel’s family moves to a quaint town of Roundtree, Massachusetts – where a charming house is available, a chance to make a new start beckons to the shy, hopeful teenager. When she is shunned by her new classmates, Angel falls deeper into despair. Until she meets Seth Baker, a fellow outcast – and a fateful kinship is forged.
      It’s Seth who tells Angel the unspoken truth about the legacy of murder that hangs over her family’s home – and the whispered rumors that something supernatural still dwells there. Uncertain whether the stories are true and desperate to escape the torment of their daily lives, Seth and Angel devote themselves to contacting whatever restless soul haunts the dark recesses of Black Creek Crossing. But once they have begun, there is no turning back.
     They uncover the shocking events and centuries-old horrors that lay buried beneath the placid veneer of Roundtree. Along with the ghastly revelations comes a terrifying power – one that feeds upon the rage of the victimized, turning the basset impulses and most dangerous desires into devastating weapons.

 

 

2.  Full Dark, No Stars – Stephan King
      A Collection of four never-before-published stories from Stephan King
      1922 – The Story opens with the confession of Wilfred James to the murder of his wife, Arlette, following their move to Hemingford, Nebraska onto land willed Arlette by her father.
     Big Driver - Following a last-minute invitation to a book club 60 miles away, she takes a shortcut home with dire consequences.
      Fair Extension- Harry Streeter, who is suffering from cancer, decides to make a deal with the devil but as always there is a price to pay.
     A Good Marriage – Darcy Anderson learns more about her husband of over twenty years than she would have liked to know when she stumbles literally upon a box under a worktable in their garage.

 

 

 

3. I am Legend – Richard Matheson
      Robert Neville is the last living man on Earth… but he is not alone. Every other man, woman and child on Earth has become a vampire, and they are all hungry for Neville’s blood.
     By Day he is the hunter, stalking the sleeping undead through the abandoned ruins of civilization. By night, he barricades himself in his home and prays for dawn.

 

 

 

 

 

 

4. The Road – Cormac McCarthy
      A father and his son walk alone through burned America. Nothing moves in the ravaged landscape save the ash on the wind. It is cold enough to crack stones, and when the snow falls it’s gray. The Sky is dark; their destination is the coast and although they don’t know what, if anything, awaits them there. They have nothing, just a pistol to defend themselves against the lawless bands that stalk the road, the clothes they are wearing, a cart of scavenged food – and each other.  

 

 

 

 

 

 

5. The Shinning – Stephan King
      Danny was only five years old but in the words of old Mr Halloran he was a ‘shiner’, aglow with psychic voltage. When his father became caretaker of the Overlook Hotel his visions grew frighteningly out of control.
     As winter closed in and blizzards cut them off, the hotel seemed to develop a life of its own. It was meant to be empty, but who was the lady in room 217, and who were the masked guests going up and down the elevator? And why did the hedges shaped like animals seem so alive?
    Somewhere, somehow there was an evil force in the hotel – and that too had begun to shine…

 

 

                                                                                                                                          6. Cold Skin – Albert Sanchez Pinol, Translated by: Cheryl Leah Morgan
       After WW1, a troubled man accepts a solitary assignment as a “weather Official” on a tiny, remote island on the edges of the Antarctic. When he arrives his predecessor he is meant to replace is missing and a deeply disturbed stranger is barricaded in a heavily fortified lighthouse. At first adversaries, the two find that their tenuous partnership may be the only way to survive the unspeakably horrific reptilian creatures that ravage the island at night, attacking the lighthouse in their organized effort to find warm-blooded food. Armed with a battery of ammunition and explosives, the weather official and his new ally must confront their increasingly murderous mentality and when the possibility of a kind of truce presents itself, decide what kind of island they will inhabit.

 

 

 

 

7. Cell – Stephan King
       In Cell King taps into readers fears of technological warfare and terrorism. Mobile phones deliver the apocalypse to millions of unsuspecting humans by wiping their brains of any humanity, leaving only aggressive and destructive impulses behind. Those without Cell phones, like illustrator Clayton Riddell and his small band of “normies,” must fight for survival and their journey to find Claytons estranged wife and young son rockets the book toward resolution.

 

 

 

 

 

 

8. The Haunting of Hill House – Shirley Jackson
      It is a story of four seekers who arrive at a notoriously unfriendly pile called Hill House; Dr. Montague, an occult scholar is looking for solid evidence of a ‘haunting’;  Theodora, his lighthearted assistant; Eleanor, a friendless, fragile young woman well acquainted with poltergeists; and Luke, the future heir of Hill House. At first their stay seems destined to be merely a spooky encounter with inexplicable phenomena, but Hill House is gathering its powers – and soon it will choose one of them to make its own.

 

 

 

9. We have always lived in the Castle – Shirley Jackson
      Taking readers deep into a labyrinth of dark neurosis, We Have Always Lived in the Castle is a deliciously unsettling novel about a perverse, isolated, and possible murderous family and the struggle that ensues when a cousin arrives at their estate.

Când am început să citesc "Pielea rece" de Albert Sánchez Piñol, nu ştiam la ce să mă aştept. Am primit-o cadou de ziua mea de la colega de bancă, apucasem să citesc descrierea de pe spate şi câteva altele de pe internet şi, acum aveam nevoie de o carte subţire, uşor de cărat, de care să mă "ocup" în orele în care nu facem mare brânză la şcoală. Aşa se face că am pus mâna pe ea şi am început-o.Începutul suna foarte bine. "Niciodată nu ne aflăm destul de departe de cei pe care-i urâm. Prin urmare, tot astfel ne-am putea închipui că niciodată nu vom fi destul de aproape de cei pe care-i iubim." Mi-a luat puţin până m-am obişnuit cu atmosfera şi personajele, perioadă în care citeam lent, încercând să înţeleg trăirile lor, însă după ce m-am familiarizat cu acţiunea, am terminat cartea cât ai clipi.Protagonistul, dorind să scape de trecutul său, acceptă postul de meteorolog marin pe o insulă izolată, atât de mică încât nu se vede pe hartă, aflându-se la intersecţia unor coordonate. Pe acea insulă se află doar o căsuţă şi un far, însă cel mai ciudat lucru e dispariţia meteorologului precedent. În căutarea acestuia, personajul nostru, însoţit de căpitanul vasului care l-a condus pe insulă, găseşte în far un individ aparent nebun, pe care căpitanul îl bănuieşte a fi vinovat în vreun fel de dispariţia meteorologului precedent. Protagonistul nostru fără nume insistă, însă, să rămână pe insulă, în ciuda tuturor insistenţelor căpitanului de a renunţa la post. După plecarea vasului, acesta îşi despachetează cutiile şi se instalează în căsuţă. Noaptea, însă este atacat de nişte oameni ai mării, lipsiţi de păr, cu piele de rechin, care par să vrea să îl mănânce. Baricadează uşa, închide geamurile din interior, se apără cu lopata, toporul şi tot ce îi iese în cale, supravieţuind primei nopţi. Îl detestă pe omul din far, care nu i-a spus despre existenţa monştrilor, însă îşi dă seama că farul fortificat e singura lui şansă de supravieţuire şi încearcă să îl convingă pe acesta să îl primească înăuntru. Nu reuşeşte asta decât atunci când o descoperă pe femela-monstru pe care acesta o foloseşte pentru cărat apă şi alte lucruri şi o răpeşte. Nebunul din far, pe nume Batis Caffo, nimeni altul decât fostul meteorolog, îl primeşte în far, unde cei doi devin camarazi de arme ce trag fără milă în oamenii-mării care sunt aproape de a intra în "fortăreaţă".Mai târziu, protagonistul află, dezgustat, că Batis Caffo o foloseşte pe femeia-monstru şi pentru a-şi satisface poftele sexuale. Când un vas ce transporta dinamită ilegal se scufundă, îl convinge pe Batis Caffo să se scufunde şi să o ia, ca să le dea monştrilor o lecţie. În noaptea în care aceştia atacă în număr mare, cei doi îi aruncă în aer, fără milă, însă aceştia, în ciuda pierderilor, nu îşi pierd voinţa de luptă, atacând şi în următoarele nopţi. În cele din urmă, protagonistul îşi dă seama că oamenii mării sunt mai mult decât nişte animale, fiind capabili de sentimente. Pe femela-monstru începe să o iubească, deşi ea nu îi răspunde la sentimente. Această carte scoate în evidenţă faptul că adevăraţii monştri sunt oamenii, care nu se dau înapoi de la uciderea în masă a unor fiinţe care fac doar să îşi apere teritoriul, să îşi răzbune semenii ucişi de aceştia. În ciuda argumentelor aduse de protagonist, Caffo refuză să accepte faptul că fiinţele pe care le-a ucis erau mai mult decât părea. Protagonistul încearcă să le transmită oamenilor mării un semn de pace: o armă inofensivă, înconjurată de pietre, lăsată la malul apei. Ca urmare, în următoarele zile, aceştia nu atacă, trimiţându-şi copiii pe insulă, în timpul zilei - tot simbol al păcii. Caffo priveşte cu scepticism prietenia protagonistului cu copiii oamenilor mării, iar în ziua în care oamenii mării adulţi par a veni fără gânduri de atac, el strică orice şansă la pace, trăgând în ei, sub pretextul că îi salvează viaţa colegului său de arme. În cele din urmă, nebunia îl ucide pe Caffo, care lasă uşa deschisă şi este copleşit de numărul oamenilor mării, furioşi, care îl ucid. Spre finalul cărţii, inevitabil, înnebuneşte şi protagonistul fără nume, poate din cauza faptului că a rămas singur, chiar dacă Batis Caffo nu era ceea ce am numi "uman", poate din cauza iubirii unilaterale pentru femela-monstru.Cert e că la venirea salvatorilor lui, a meteorologului menit să îl înlocuiască, rămâne mut, impasibil. El devine un fel de Batis Caffo, care, după prima noapte în care noul meteorolog e atacat de monştri, nu este interesat decât de muniţia pe care acesta o deţine. "Să nu crezi în far, am insistat eu. Oamenii care ajung aici şi-au pierdut credinţa şi se agaţă de miraje. Dar nimeni n-a îmbrăţişat vreodată un miraj. Dacă aş mai avea credinţă, aş păşi pe ape şi m-aş întoarce de unde am venit, am adăugat cu voce schimbată."Noul-venit e însă dornic să lupte, venind cu idei noi de apărare, de ucidere a oamenilor-rechini. Interesant este că, aparent, protagonistul pare dispus să îi omoare pe monştri care atacă farul în noaptea de după sosirea noului meteorolog, dar totodată, la finalul cărţii, se întreabă unde este unul dintre copiii oamenilor-mării, de care el se ataşase.

Când am început să citesc "Pielea rece" de Albert Sánchez Piñol, nu ştiam la ce să mă aştept. Am primit-o cadou de ziua mea de la colega de bancă, apucasem să citesc descrierea de pe spate şi câteva altele de pe internet şi, acum aveam nevoie de o carte subţire, uşor de cărat, de care să mă "ocup" în orele în care nu facem mare brânză la şcoală. Aşa se face că am pus mâna pe ea şi am început-o.

Începutul suna foarte bine. "Niciodată nu ne aflăm destul de departe de cei pe care-i urâm. Prin urmare, tot astfel ne-am putea închipui că niciodată nu vom fi destul de aproape de cei pe care-i iubim." Mi-a luat puţin până m-am obişnuit cu atmosfera şi personajele, perioadă în care citeam lent, încercând să înţeleg trăirile lor, însă după ce m-am familiarizat cu acţiunea, am terminat cartea cât ai clipi.

Protagonistul, dorind să scape de trecutul său, acceptă postul de meteorolog marin pe o insulă izolată, atât de mică încât nu se vede pe hartă, aflându-se la intersecţia unor coordonate. Pe acea insulă se află doar o căsuţă şi un far, însă cel mai ciudat lucru e dispariţia meteorologului precedent. În căutarea acestuia, personajul nostru, însoţit de căpitanul vasului care l-a condus pe insulă, găseşte în far un individ aparent nebun, pe care căpitanul îl bănuieşte a fi vinovat în vreun fel de dispariţia meteorologului precedent. Protagonistul nostru fără nume insistă, însă, să rămână pe insulă, în ciuda tuturor insistenţelor căpitanului de a renunţa la post.
După plecarea vasului, acesta îşi despachetează cutiile şi se instalează în căsuţă. Noaptea, însă este atacat de nişte oameni ai mării, lipsiţi de păr, cu piele de rechin, care par să vrea să îl mănânce. Baricadează uşa, închide geamurile din interior, se apără cu lopata, toporul şi tot ce îi iese în cale, supravieţuind primei nopţi.
Îl detestă pe omul din far, care nu i-a spus despre existenţa monştrilor, însă îşi dă seama că farul fortificat e singura lui şansă de supravieţuire şi încearcă să îl convingă pe acesta să îl primească înăuntru. Nu reuşeşte asta decât atunci când o descoperă pe femela-monstru pe care acesta o foloseşte pentru cărat apă şi alte lucruri şi o răpeşte. Nebunul din far, pe nume Batis Caffo, nimeni altul decât fostul meteorolog, îl primeşte în far, unde cei doi devin camarazi de arme ce trag fără milă în oamenii-mării care sunt aproape de a intra în "fortăreaţă".
Mai târziu, protagonistul află, dezgustat, că Batis Caffo o foloseşte pe femeia-monstru şi pentru a-şi satisface poftele sexuale. Când un vas ce transporta dinamită ilegal se scufundă, îl convinge pe Batis Caffo să se scufunde şi să o ia, ca să le dea monştrilor o lecţie. În noaptea în care aceştia atacă în număr mare, cei doi îi aruncă în aer, fără milă, însă aceştia, în ciuda pierderilor, nu îşi pierd voinţa de luptă, atacând şi în următoarele nopţi. În cele din urmă, protagonistul îşi dă seama că oamenii mării sunt mai mult decât nişte animale, fiind capabili de sentimente. Pe femela-monstru începe să o iubească, deşi ea nu îi răspunde la sentimente.
Această carte scoate în evidenţă faptul că adevăraţii monştri sunt oamenii, care nu se dau înapoi de la uciderea în masă a unor fiinţe care fac doar să îşi apere teritoriul, să îşi răzbune semenii ucişi de aceştia.
În ciuda argumentelor aduse de protagonist, Caffo refuză să accepte faptul că fiinţele pe care le-a ucis erau mai mult decât părea. Protagonistul încearcă să le transmită oamenilor mării un semn de pace: o armă inofensivă, înconjurată de pietre, lăsată la malul apei. Ca urmare, în următoarele zile, aceştia nu atacă, trimiţându-şi copiii pe insulă, în timpul zilei - tot simbol al păcii. Caffo priveşte cu scepticism prietenia protagonistului cu copiii oamenilor mării, iar în ziua în care oamenii mării adulţi par a veni fără gânduri de atac, el strică orice şansă la pace, trăgând în ei, sub pretextul că îi salvează viaţa colegului său de arme. În cele din urmă, nebunia îl ucide pe Caffo, care lasă uşa deschisă şi este copleşit de numărul oamenilor mării, furioşi, care îl ucid.
Spre finalul cărţii, inevitabil, înnebuneşte şi protagonistul fără nume, poate din cauza faptului că a rămas singur, chiar dacă Batis Caffo nu era ceea ce am numi "uman", poate din cauza iubirii unilaterale pentru femela-monstru.
Cert e că la venirea salvatorilor lui, a meteorologului menit să îl înlocuiască, rămâne mut, impasibil. El devine un fel de Batis Caffo, care, după prima noapte în care noul meteorolog e atacat de monştri, nu este interesat decât de muniţia pe care acesta o deţine.
"Să nu crezi în far, am insistat eu. Oamenii care ajung aici şi-au pierdut credinţa şi se agaţă de miraje. Dar nimeni n-a îmbrăţişat vreodată un miraj. Dacă aş mai avea credinţă, aş păşi pe ape şi m-aş întoarce de unde am venit, am adăugat cu voce schimbată."
Noul-venit e însă dornic să lupte, venind cu idei noi de apărare, de ucidere a oamenilor-rechini. Interesant este că, aparent, protagonistul pare dispus să îi omoare pe monştri care atacă farul în noaptea de după sosirea noului meteorolog, dar totodată, la finalul cărţii, se întreabă unde este unul dintre copiii oamenilor-mării, de care el se ataşase.

Easy to read without paying too much attention, and I did't find it scary at all… Which surprised (and disappointed?) me quite a lot thinking of all the other reviews on here. It's an interesting portrait of humans and the borders of humanity, with the beautiful setting of a tiny island somewhere where it's still warm enough to survive (if you find a way to handle certain dangers). The frogs are described rather aesthetically, too. The end had a severerly melancholic touch.

creepy indeed, not sure what he was going for, though, it left me vaguely dissatisfied, but a primer for a patriarchy , it's most disturbing.